Copiii de la şcoala de vară a unei parohii din Botoşani au învăţat cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă[2022-08-19]de Alexandru BobocÎn cadrul misiunii de informare desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, mai mulţi copii din şcolile de vară au învăţat de la pompierii botoşăneni cum să reacţioneze în cazul unei situaţii de urgenţă. Una din şcolile de vară la care au mers reprezentanţii ISU a fost „Colţ de rai”, organizată de Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din municipiul Botoşani. Copiii au învăţat cum să acorde primul ajutor, cum să se comporte în diferite situaţii de incendiu, inundaţii, cutremur sau când descoperă muniţie rămasă neexplodată. Misiunea copiilor a fost să salveze un ursuleţ de pluş pe care l-au cărat într-un traseu ce cuprindea un tunel, tobogan, trecerea printre jaloane, iar la final stingerea unui incendiu imaginar. La finalul celor două zile în care i-au învăţat pe copii cum să procedeze într-o situaţie de urgenţă, reprezentanţii ISU, au împărţit participanţilor materiale informative din cadrul campaniilor naţionale „R. I. S. C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!”, „Nu tremur la cutremur!” şi „Ai grija la cea mai mare grijă – siguranţa copilului tău!”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 498, Ultimul acces: 2026-10-13 15:25:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1